Era o zi. Neimportantă. Mă îndreptam cu paşi circulari spre rutină, în albastru si negru. Dumnezeu a coborât pentru un sfert de oră sau pentru o zi în albastru si negru cu paşi circulari spre capăt. L-am scrutat cu privirea. El mi-a intrat în cap. Ni s-au amestecat gândurile şi dorinţele. El înţelegea. Eu îl priveam şi încetul cu încetul îmi închideam ochii. Îl priveam în continuare clipind neîncetat. Parcă era o sesiune neterminată. Şi-a fixat ochii undeva, pe o perucă şi a decis soarta universului. Avea un surâs melancolic, sigur. Privea necontenit. Înţelegea totul. Înţelegea chiar si faptul că eu îl priveam şi îl contemplam. Deodata s-a deschis o rază. A dispărut lăsându-mi un citat: "Ca să crezi în mine, trebuie mai întâi să crezi în muzică.".
Astăzi l-am văzut pe Dumnezeu. Era o femeie bătrână cu surâs melancolic si privire fixă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu